In timpul in care vedeam minifilmuletul, ascultam Cityfm. Mihai Ciocianu avea un topic pentru emisiunea “City drive” – Ce taxe suntem dispusi sa platim? Sau ce taxa putem sa inventam? Nu sunt foarte sigur de tema emisiunii, caci nu am ascultat-o de la inceput.  Oricum ideea era in felul urmator ascultatorii intrau in direct si inventau diferite taxe pe care le justificau. Acum am inteles de unde vorba “Femeie, taci ca ma bagi la cheltuieli!” Cineva venise cu propunearea unei taxe de bataie a femeii.

La finalul .pps-ul era Basescu intr-un tricou mulat pe care scria basescublog. Am dau un google sa vad daca si-a facut blog. Nu am dat decat de pagina basescu.ro. Care s-ar putea traduce tot ca un blog. Numai ca Basescu are decat 2 comentarii postate. In schimb sunt 424 de pagini de comentarii. Fiecare pagina contine cel putin 250 de posturi(am numarat la pagina 423). Nu am mai avut rabdarea sa vad daca se repeta numele cuiva. Primul comentariu este postat in 19.04.2007. Ceea ce inseamna ca intr-o perioada de nici un an, pagina a avut cel putin 100.000 de vizitatori activi. Nu vreau sa dovedesc nimic. Doar ca presedintele ar putea sa-si scoata banii de buzunar numai din publicitate. Oare de ce nu are nici un pic de publicitate pe site?

S-a incheiat si City drive. Nu a exista decat o singura concluzie. Toti suntem buni sa inventam taxe, dar nimeni nu gaseste solutia de minimalizare a cheltuielilor.

Cristi Balint joaca rolul lui Louis, un tânăr de 34 ani, aproape mort. Până să vad acestă piesă eram un ignorant, din două motive. Primul: nu ştiam nimic de Cristi Balint. Am avut cateva discuţii cu el, pe messenger, aveam nevoie de ceva informaţii pe care ştiam că pot să le obţin de la el. Dar, în rest, nu ştiam nimic. În timpul spectacolului am avut clipe (lungi) când s-a ridicat părul pe şira spinării ( şi nu am aşa ceva). Am avut momente în care am crezut că îl văd pe Rowan Atkinson, sper să nu sune a jignire. Aştept să fiu contrazis. Dar eu asta am văzut, cel puţin în momentul în care-şi ascundea sentimentele într-o păpuşă.  Al doilea motiv pentru care am fost ignorant:  credeam că dacă se face abuz de piele umană o să-l etichetez “făcut pentru a se vinde”. Am văzut nuditate, cum nu am mai văzut de mulţi ani prin Vama Veche. Exagerez.  Am avut un moment în care mi-am ţinut respiraţia, de am crezut că o să explodez. O coregrafie încordată, în care Louis îşi scurta viaţa, ca pe o haină la croitor, dar nu era ajutat de foarfecă, ci de un tub cu pastile. Dacă nu reuseai să-ţi explici dansul, era un ecran mare, în spate, pe care erau proiectate imagini ce să-ţi aducă aminte că ai văzut Trainspotting.

Am fost destul de derutat înainte de începerea spectacolului, trebuia să mă întâlnesc cu cineva, să vedem piesa împreună. Nu s-a întâmplat aşa. Când s-a terminat am fost şi mai derutat decât am intrat. Am fost nevoit să gândesc singur.

Public acest text într-un scop nobil, sper. Toţi cei care au muncit pentru acest proiect, au conceput o masă de sentimente care să-ţi minimalizeze frica de moarte.  Pentru acest minim efort, bugetul piesei trebuie să se dubleze pentru asigurarea spectatorilor, cel putin până ajung să doarmă în patul lor, şi să se trezească în viaţă.

Cel care îţi va spune despre acelaşi subiect “Căpşunarii din Spania” folosind unelte de scris narativ va spune că există într-un sat mic, fără oficiu poştal, o fată îmbrăcată modest, care îşi petrece timpul liber numărând dopuri roşii de la peturi, ce simbolizează căpşuni. Acum 4 luni când părinţii ei au plecat să muncească în Spania, ea a fost stăpînul casei. Părinţii i-au cerut voie să plece. Nu a stat mult pe ganduri, le-a spus pe un ton matur ” Mergeţi, eu o să rămân să am grijă de cei bătrâni.” Ea este unul dintre cei 8000 de minori a căror părinţi nu pot sa-i învelească, în fiecare seară, şi să le spună “Noapte bună” şi toată povestea se continuă, în foarte multe cuvinte, astfel încât la finalul articolului cititorul să nu mai aibă nici o întrebare să-şi spună. ” Nu trebuie să laşi cititorul să aibă nelămuriri.”spune de fiecare data Cristi Lupşa. Şi are mare dreptate. De câte ori nu am citit articole care mi-au dus neuronii într-un labirint.

Carmen, am blog pentru că trebuie să mă educ să scriu. Voi încerca să scriu în fiecare zi. Trebuie să ajung acolo unde să spun la 8000 de persoane despre cei 8000 de copii minori. Asadar, domnule bloger, să ne vedem cu bine la finele anului, unde pe blogul tău de invitat, să ai mai mult de 365 de posturi.