Radu Afrim a găsit un text căruia să-i dea viaţă. Dacă ar fi să citeşti o carte, cum ar fi Dramaturgie-Jean-Luc Lagarce, nu poţi decât să-ţi montezi un spectacol, în căpşorul tău. Dar nu o să iasă cum este cel montat la Teatrul Odeon,”E doar sfârşitul lumii”. Un spectacol care îţi intră şi-ţi iese prin toţi porii.

Cristi Balint joaca rolul lui Louis, un tânăr de 34 ani, aproape mort. Până să vad acestă piesă eram un ignorant, din două motive. Primul: nu ştiam nimic de Cristi Balint. Am avut cateva discuţii cu el, pe messenger, aveam nevoie de ceva informaţii pe care ştiam că pot să le obţin de la el. Dar, în rest, nu ştiam nimic. În timpul spectacolului am avut clipe (lungi) când s-a ridicat părul pe şira spinării ( şi nu am aşa ceva). Am avut momente în care am crezut că îl văd pe Rowan Atkinson, sper să nu sune a jignire. Aştept să fiu contrazis. Dar eu asta am văzut, cel puţin în momentul în care-şi ascundea sentimentele într-o păpuşă.  Al doilea motiv pentru care am fost ignorant:  credeam că dacă se face abuz de piele umană o să-l etichetez “făcut pentru a se vinde”. Am văzut nuditate, cum nu am mai văzut de mulţi ani prin Vama Veche. Exagerez.  Am avut un moment în care mi-am ţinut respiraţia, de am crezut că o să explodez. O coregrafie încordată, în care Louis îşi scurta viaţa, ca pe o haină la croitor, dar nu era ajutat de foarfecă, ci de un tub cu pastile. Dacă nu reuseai să-ţi explici dansul, era un ecran mare, în spate, pe care erau proiectate imagini ce să-ţi aducă aminte că ai văzut Trainspotting.

Am fost destul de derutat înainte de începerea spectacolului, trebuia să mă întâlnesc cu cineva, să vedem piesa împreună. Nu s-a întâmplat aşa. Când s-a terminat am fost şi mai derutat decât am intrat. Am fost nevoit să gândesc singur.

Public acest text într-un scop nobil, sper. Toţi cei care au muncit pentru acest proiect, au conceput o masă de sentimente care să-ţi minimalizeze frica de moarte.  Pentru acest minim efort, bugetul piesei trebuie să se dubleze pentru asigurarea spectatorilor, cel putin până ajung să doarmă în patul lor, şi să se trezească în viaţă.