Decursul meu de-a scrie merge greu. Acum vine partea prin care încep să mă scuz. Nu am timp, şi dacă am timp îmi rezolv alte probleme, pentru uşurarea traiului de viaţă. Deşi sunt un nou născut, am numai o zi de blog, am primit ceva feedback-uri. Nu sunt postate pe blog, le-am primit pe mess. Carmen, care este la studii in Anglia, ma întrebat de ce am blog. I-am explicat că termin un curs de Jurnalism narativ, la Centru pentru jurnalism independent. Scopul cursului este de a deschidere noi orizonturi clasei jurnalistice din România. Cristi Lupsa ne-a întrebat la curs ce le explicam oamenilor când povestim despre cursul lui. Nu am avut un răspuns atunci. Dar, m-am gândit ce voi spune de acum încolo. Îmi pregătisem un răspuns, dar nu mi-a venit rândul să vorbesc. Trebuie să le spun celor interesaţi că pot să scriu un articol cam aşa “În România, la sfârşitul anui 2007, sunt 8000 de copii minori a căror părinţi muncesc în alte tări. Centru de statistică raportează că la sfârşitul fiecarei luni apar cel puţin 50 de cazuri noi. Minorii sunt în grija mătusilor, bunicilor sau în cele mai puţine cazuri în îngijirea unui asistent social. ” şi tot aşa, se continua articolul cu date, locuri şi statistici. La sfârşitul articolului cititorul spune – Uaou, 4000 de copii. A doua zi cititorul poate îşi aduce aminte ca sunt 6000 de copii, iar peste o săptămână, într-o discuţie despre un prieten care lucrează în Spania, îi spune interlocutorului:”Îţi dai seama, statul roman plăteşte aproape zece mii de asistenţi sociali. Păi de unde să mai aibă bani pentru pensii şi învătământ.” 

Cel care îţi va spune despre acelaşi subiect “Căpşunarii din Spania” folosind unelte de scris narativ va spune că există într-un sat mic, fără oficiu poştal, o fată îmbrăcată modest, care îşi petrece timpul liber numărând dopuri roşii de la peturi, ce simbolizează căpşuni. Acum 4 luni când părinţii ei au plecat să muncească în Spania, ea a fost stăpînul casei. Părinţii i-au cerut voie să plece. Nu a stat mult pe ganduri, le-a spus pe un ton matur ” Mergeţi, eu o să rămân să am grijă de cei bătrâni.” Ea este unul dintre cei 8000 de minori a căror părinţi nu pot sa-i învelească, în fiecare seară, şi să le spună “Noapte bună” şi toată povestea se continuă, în foarte multe cuvinte, astfel încât la finalul articolului cititorul să nu mai aibă nici o întrebare să-şi spună. ” Nu trebuie să laşi cititorul să aibă nelămuriri.”spune de fiecare data Cristi Lupşa. Şi are mare dreptate. De câte ori nu am citit articole care mi-au dus neuronii într-un labirint.

Carmen, am blog pentru că trebuie să mă educ să scriu. Voi încerca să scriu în fiecare zi. Trebuie să ajung acolo unde să spun la 8000 de persoane despre cei 8000 de copii minori. Asadar, domnule bloger, să ne vedem cu bine la finele anului, unde pe blogul tău de invitat, să ai mai mult de 365 de posturi.