Simţeam nevoia să mă justific, de ce mi-am intitulat astfel blogul. Pai, totul a pornit de pe vremea când nu faceam nimic şi ne gândeam c-o să facem în viitor. Se întâmpla într-o zi de vară, pe baconul unei prietene. Din vorbă în vorbă, a adus aminte că are posibilitatea, prin intermediul unui prieten care lucrează la o tipografie, sau ceva de genul asta, să ne facem niste cărţi de vizită. Nici unul dintre noi nu avea ce să scrie in afară de nume, prenume, adresă şi telefon. A început o mică ceartă. Eu îmi argumentam opţiunea de job pe care pot s-o trec. Terminasem un liceu cu profil economic. Puteam să fiu viitor contabil, gestionar, asistent de…, puteam să am orice meserie adiacentă. Chiar dacă nu am înţeles nimic din liceul ăla. Liceul este numit ”Liceul de la gară” Toate materiile au trecut pe lângă mine cum trece acceleratul prin halte. Şi ea întâmpina cam aceleaşi probleme, acelaşi liceu, aceleaşi halte. Ca orice adolescenţi am început să facem misto de tinereţea noastra. După denumiri ce amintesc de marile corporaţii cum ar fi sales manager, account manager şi orice alta combinaţie de cuvinte ce se înrudesc cu manager, am coborât cu picioarele pe pământ. Am devint umbritori de spaţiu, respiratori, nevoiaşi şi orice alta meserie ce nu-i prinsă în nomenclatorul meseriilor. Am ajuns la momentul decisiv în care trebuia să spunem ce vrem să fim. Ea a spus “Mă, ce stiu eu să fac cel mai bine? Stiu să mănânc! Aşa că pe cartea mea de vizită va scrie -Consumator-” Pentru mine a fost o decizie greu de luat, că nu stiam să fac nimic bine. Aşa că mi-am pus problema ce vreau să devin. Vroiam să fiu musafir. Asta urma să scrie pe cartea mea de vizită: Musafir. A reuşit să tipărească cărţi doar pentru ea. De atunci mă frământă ideea că nu am reuşit să ofer nimanui nici o carte de vizită prin care să mă prezint astfel. Cum blogul asta se doreşte să fie o carte de vizită, iată-mă, Cristi Marin, un pic mai cizelat decât pe vremea liceului, invitat.
